Povestea colaceilor a inceput exact acum un an, cand, in timp ce o uram pe bunica, mi-a venit in minte sa ii propun ca la anu' sa facem colaci. Nu exista nimeni mai potrivit pentru acest lucru . Ea mi-a raspuns incantata ca facem colaci, doar cu conditia de a-i coace la ea in "cuptiori" si ca anu care vine o sa-si construiasca unu.
Bunica |
Din pacate "cuptiorul" nu a fost construit asa ca am apelat la unul electric.
Am pus la cale evenimentul, cu o zi inainte am luat faina si drojdie. Am pus faina la caldura, iar a doua zi, desi fusesem strapunsa de o groaznica raceala, ne-am pus pe treaba.
Pentru colacei ai nevoie de:
- 2kg faina alba
- un cub de drojdie
- doua lingurite de sare
- apa calduta
- o lingura de ulei
Intr-un vas mare rastorni faina si faci o gaura. Intr-un bol separat amesteci cu o lingurita drojdia cu apa calduta. In gaura facuta in aluat pui sarea si arunci lichidul format din drojdie si apa. Presari un pic de faina peste, acoperi cu un prosop si lasi la dospit, pana ce stratul de faina crapa (10 minute).
Dupa, arunci peste drojdie, faina si incepi sa amesteci bine, stropind din cand in cand cu apa. Aici m-a ajutat bunica, care punea cate o cana de apa atunci cand mai era nevoie. Incepi procesul de framantat, ce dureaza cam o jumatate de ora, pentru ca "numa' cozonacii ii framanti o ora". Daca simti ca aluatul este cam "vartos",atunci umezesteti mainile cu apa si continui sa framanti pana cand aluatul "face besici" (cand il tai cu un cutit, acesta are bule de aer inauntru).
Odata framantat, aluatul se lasa la crescut pentru o ora, bine acoperit si langa o sursa de caldura.
Gata framantatul! Ne bucuram de rezultat! |
Aluatul e pus la caldurica |
Dupa o ora scoti cate o bucata de aluat si aici incepe arta. Bunica ne-a aratat cum se modeleaza aluatul si trebuie sa recunosc ca am fost cam neindemanatica la inceput.
Asa ca iei in mana o bucata de aluat si incepi a o rula intre palme si blatul de lucru, operatiunea incepand dinspre mijloc spre extremitati. Faci operatiunea in mod repetitiv pana cand obtii grosimea dorita. Pentru niste colacei medii ai nevoie de o lungime de 30 cm si un diametru de 1 cm.
Indoi suvita obtinuta in doua parti egale si le impletesti rasucind pe rand una in jurul celeilalte. Pasul nu trebuie sa fie nici prea des, nici prea rar.
Se unesc capetele, obtinand o roticica. Ai grija sa presezi usor capetele pentru a impiedica dezlipirea lor.
Colac impletit in patru. Bunica spune ca il dadea uratorilor mai in varsta. |
Colacel |
Ultimul pas in modelarea colaceilor este "coverga", inelul din jurul colacelului.
Iei o bucata de aluat si urmezi aceiasi pasi ca inainte fara a o mai impleti. Cand suvita ajunge la lungimea si grosimea dorita, o asezi in jurul colacului si unesti bine capatele.
Asezi toti colaceii in tava, pentru a-si pastra forma nu ii inghesui foarte tare.
Dai tava la cuptor pentru o ora la 200 de grade, pana cand colaceii se rumenesc. Apoi "treaba'i mantuita".
Pentru un plus de luciu ei pot fi unsi cu un amestec de apa cu zahar sau un galbenus de ou batut.
Asta a fost ultima reteta din an. Iti multumesc ca ai fost alaturi de mine in aventurile noastre culinare si te poftesc sa mai vii in vizita si la anu'!
La multi ani!
Sa ai pofta!
Pupici!