In ultima perioada am fost foarte aglomerata si din pacate m-am simtit si mai slabita, obosita. Si ce fac eu sa ma repun pe picioare? Hmm.. o ciorba de pui a la grec.
Da da, este usoara si foarte foarte buna, mai ales pentru ca e facuta de mine. Mama nu obisnuia sa ne faca ciorba de pui a la grec si nici ciorba radauteana, in schimb o ciorba de burta mai buna ca a ei, nu am mancat nicaieri. Era vestita intre prieteni pentru aceasta ciorba. Tin minte ca la un moment dat, un vecin a cumparat toate ingredientele si a aparut la usa mamei, rugand-o sa ii faca o ciorba de burta. Hmm... mi-a venit o idee, cred ca o voi ruga sa ne povesteasca si noua cum o facea. Poate chiar reuseste sa pregateasca una si ne face si poze. Sa vedem cat de convingatoare sunt.
Ai nevoie de:
- 1 pui de 1 kg
- 3 morcovi
- 1 radacina patrunjel mare
- 1 bucata telina (aprox 150 gr)
- 1 lingurita piper boabe negru
- 200 ml smantana
- 150 ml lapte
- 3 galbenusuri
- 60 gr orez
- 1 lamaie
- 2 lingurite sare
- 3 linguri ulei
- marar si patrunjel
Speli puiul si il tai in bucati mari, apoi il pui la fiert in aproximativ 2.5l de apa impreuna cu piperul.
Speli, cureti si tai legumele in bucati mai mari si le adaugi la fiert cu puiul (un morcov trebuie lasat pentru final). Condimenteaza cu sare si ai grija sa iei spuma din cand in cand.
Cam dupa o ora ar trebui sa fi fiert deja puiul, asa ca strecori supa, iar carnea de pui se da jos de pe oase si o poti rupe fasii, dar la fel de bine o poti taia. Legumele se taie si acestea in cuburi.
Separat, pune orezul la fiert conform instructiunilor de pe ambalaj.
Acum a venit randul morcovului sa fie taiat cuburi si calit intr-un pic de ulei, intr-o oala. Indata ce s-a inmuiat, adaugi supa impreuna cu legumele si bucatelele de pui. Dai la foc mic si lasi cam 10 minute sa se amestece totul bine.
Intr-un bol, bati bine galbenusurile cu laptele, apoi adaugi smantana. Acum vine partea unde trebuie sa ai grija. Iei vreo doua trei polonice de supa si le torni peste amestecul de mai sus, amestecand bine dupa fiecare polonic, pentru a nu se branzi. A iesit, nu-i asa?
Acum torni incet acest amestec peste supa din oala si amesteci bine bine.
Adaugi si orezul fiert si scurs in prealabil. Adaugi sucul de lamaie, dupa gust, verificand dupa ce ai pus o jumatate din suc. Acum condimentezi cu sare, piper, mai lasi cateva minute la foc mic. Indata ce ai stins focul presari mararul si patrunjelul tocat marunt.
Hmmm mi s-a facut pofta numai explicand.
Astazi am facut o alta ciorbita, de data aceasta cu cartofi si tarfon, dar iti povestesc data viitoare despre ea.
Pofta buna!
Te pup!
No comments:
Post a Comment